Cele mai bune jocuri lansate în 2018 pe care vrei să le joci din nou

0

Odată cu fiecare final de an ne uităm în urmă să vedem ce a fost bun, ce a fost prost și să scoatem în față titlurile care merită atenție. Mai jos ai o listă cu cele mai bune jocuri lansate în 2018.

Înainte să trecem la toate jocurile frumoase lansate în acest an vreau să fac câteva precizări. Eu am intrat în magia jocurilor video acum mai bine de 20 de ani și de atunci am încercat titluri din toate genurile, am făcut obsesii pe anumite jocuri, iar la unele renunț imediat cum îmi dau seama că nu-mi plac.

Odată ce am ajuns la PLAYTECH mi-am luat din nou în serios rolul de gamer și de critic și de atunci am încercat să îți zic părerea mea despre jocurile importante apărute. 2018 a fost un an bun pentru gameri și am avut parte de câteva titluri impresionante.

Dintre titlurile prezentate mai jos doar despre două am apucat să scriu pe larg pe site. Pe celelalte opt jocuri le voi prezenta pe scurt, alături de motivația pentru care este prezent în acest articol.

Titlurile de mai jos sunt prezentate în ordinea preferinței:

God of War – PlayStation 4

Jocul celor de la Santa Monica Studio a câștigat premiul pentru cel mai bun joc al anului la The Game Awards. Și pe bună dreptate. Kratos a ajuns în tărâmul nordic și de data aceasta nu mai este singur, ci trebuie să aibă grijă și de fiul lui, Atreus.

God of War este un joc de acțiune excelent și reușește să atingă o balanță perfectă, rar întâlnită în jocuri. Pe lângă faptul că este o plăcere să te plimbi prin nivelurile realizate de Santa Monica Studio, jocul spune o poveste cu care poți să rezonezi și în care personajele prind viață.

O regulă de aur a scenariștilor este următoarea: Un personaj trebuie să plece din punctul A și să ajungă în punctul B de-a lungul unei povești. Dacă personajul nu se schimbă de-a lungul filmului atunci nu avem parte de un film bun. Kratos și Atreus…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.