Cea mai tristă victorie. Şi cu interesul echipei naţionale cum rămâne? Vlad Măcicăşan, după Muntenegru – România 0-1

0

Victoriile naţionalei pot fi extrem de paradoxale şi driblează logica, aşa cum Stanciu ar trebui să dribleze adversarii. Am ajuns în punctul în care şi victoriile pot fi triste şi dezamăgirea tinde să fie o stare de fapt pentru suporterul atât de ghinionist al tricourilor galbene. Am câştigat în Muntenegru, dar ce folos are un succes dacă nu te poţi bucura de el? Fluierul final şi câţiva pumni ridicaţi în aer din partea unor tricolori, care uimesc. Nici nu ştii dacă să-i compătimeşti, pentru că nu sunt ancoraţi în realitate sau să-i apostrofezi, pentru că nu par interesaţi de ce s-a întâmplat cu adevărat. În seara în care am câştigat cu Muntenegru, în realitate am pierdut tot. Erau trei obiective când am pornit în această ciudată competiţie şi n-am realizat niciunul

1. Am pierdut primul loc

Prima mare înfrângere de după victoria cu Muntenegru este locul 1 în grupă. “Pentru mine obiectivul este să câştigăm grupa”, spunea Cosmin Contra după tragerea la sorţi. Acelaşi Cosmin Contra, care imediat după meci lăuda atitudinea jucătorilor şi certa negativismul presei. Suntem trişti, nu negativişti, pentru că nu a fost îndeplinit primul obiectiv impus de dumneavoastră, domnul selecţioner! Nu este nimic lăudabil în faptul că am rămas în lumea a trea a fotbalului. Nu este nimic lăudabil că am ciupit cu noroc 3 puncte de la Muntenegru, o naţională care nu înseamnă nimic în fotbalul adevărat. Era lăudabil dacă ne câştigam grupa, dacă ne depăşeam condiţia, dacă am fi început să ne redresăm din picajul în care suntem.

2. Am pierdut urna a treia pentru preliminariile Euro

Cea mai tristă victorie putea fi puţin îndulcită, dacă România ar fi câştigat la scor şi am fi ajuns măcar în urna a 3-a, când se vor stabili grupele de calificare la Euro 2020. Nici asta n-am…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.