Ce spunea Florin Busuioc despre programul încărcat pe care îl avea, cu televiziune și teatru

0

De atunci, ritmul vieții sale s-a mărit, de când cu repetițiile și reprezentațiile susținute peste tot în țară, însă el susținea că se descurcă însă și nu se plânge. 

În diminețile din timpul săptămânii, pe lângă intervențiile de prezentare a prognozei meteo, Busu vine cu câte o problemă de matematică sau de logică pentru telespectatori.

Într-o zi însă, a recunoscut că a uitat de ea, explicând și de ce: se întorsese în timpul nopții din alt oraș, unde avusese o reprezentație, dormise extrem de puțin și la 06.00, când începuseră Știrile, era deja gata de treabă, alături de restul echipei matinale. Așa am descoperit cam ce program are Busu…

Libertatea: Ești mai mereu pe fugă: la PRO TV, la repetiții, prin țară cu reprezentațiile… Au existat situații la limită, întârzieri din cauza traficului, a vremii, a vreunei pene?

Florin Busuioc: Nu, nu mi s-a întâmplat niciodată să ratez un spectacol. Iar dacă s-a amânat un spectacol, am fost anunțat din timp de acest lucru. Și da, s-a întâmplat din cauza vremii nefavorabile…

Ai și mai puțin timp decât aveai înainte… Cum te descurci? De unde ai tăiat și câte restanțe ai la capitolul somn?

Nu simt ca aș fi tăiat din timpul liber pe care l-aș fi folosit în alt fel, adăugând un lucru extraordinar de plăcut, pentru că mă simt bine să fac teatru, mă simt bine să combin televiziunea cu teatrul si o să am destule ore de somn când totul se va săvârși…

Citește aici interviul complet!

Florin Busuioc a făcut infarct, marți seară, pe scenă, în timpul unui spectacol în Craiova. La fața locului a fost chemată o ambulanță SMURD, iar acestuia i s-a acordat îngrijiri la fața locului. Actorul a fost resuscitat de către medici, însă după primul atac de cord, Busu a mai suferit alte două. În cursul nopții, el a fost operat pentru montarea unui stent.

Află care este…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.