ce a făcut după eveniment

0

Adobe oferă unele dintre cele mai populare aplicații de creație și editare conținut foto/video. Se pare însă că un bug din Adobe Premiere l-a lăsat însă pe un creator de conținut fără munca de o viață.

În cazul în care folosești un computer de mult timp, îți aduci aminte cu siguranță de vremurile în care lucrai la ceva, sistemul ți se bloca din senin și toată munca ta era pierdută. Nu am trecut printr-un astfel de set de circumstanțe doar o dată sau de două ori.

În ziua de azi, este aproape imposibil să se mai întâmple asta. Majoritatea aplicațiilor pe care le folosești, mai ales pe desktop vin cu mecanisme complexe de backup automat. Fișiere se salvează în mijlocul fluxului de lucru fără niciun fel de intervenție din partea ta, indiferent dacă lucrezi în Word sau în Photoshop. Până și Adobe Premiere include un asemenea sistem, dar se pare că nu a fost foarte eficient. Mai mult decât atât, a făcut exact reversul a ceea ce ar fi trebuit să prevină și a șters o sumedenie de fișiere.

Evenimentul a fost detaliat de către Dave Cooper, un creator de conținut din SUA și reprezintă subiectul unui proces împotriva Adobe. Din câte se pare, totul a plecat de la o funcție din Adobe Premiere intitulată Clean Cache. Aceasta ar trebui să golească memoria tampon a aplicației pentru a elibera niște spațiu. Acel cache este creat pe parcursul fluxului de lucru pentru a crea copii de siguranță ale proiectului la care lucrezi și poate fi curățat în câteva secunde.

Din păcate, o operațiune banală de tip ”Clean Cache” l-a lăsat pe Cooper nu doar fără temporalele respective, ci numeroase fișiere și filme de pe întregul sistem, cele mai multe dintre ele care nici măcar nu se aflau în directorul Media Cache sau într-un din subdirectoare. Atât fișiere originale, cât și unele procesate au dispărut instant fără posibilitate de recuperare.

Dacă…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.