cât rău îți fac șunca, micii și altele

0

Carnea roșie a devenit un subiect controversat în ultimii ani. Ți se spune fie că e nocivă și că poți face cancer de la ea, fie că e bună pentru organism, dar dacă o consumi moderat. Care este adevărul?

Înainte să devii mofturos la mâncare, trebuie să înțelegi că omenirea nu mai e de mult în stadiul abundenței de hrană. Doar pentru că în țările dezvoltate se mănâncă foarte bine, nu înseamnă că e raiul culinar pe pământ.

E bine să fii vegetarian, dar nu e eficient la scară globală

Adevărul este că peste șapte miliarde de suflete nu vor putea trece peste noapte pe hrană exclusiv vegetală. Suntem, efectiv, prea mulți și știm cu toții că e nevoie de o cantitate mare de vegetale doar pentru o singură persoană pentru a supraviețui. Carnea completează lipsurile vegetalelor, dar carnea roșie devine nocivă dacă este consumată în cantități mari.

Ne referim aici în special la carnea de porc și la carnea de vită. Studiile nutriționiștilor britanici și americani arată că până și consumul zilnic a numai 70 de grame de carne roșie, crește riscul apariției cancerului la nivelul sistemului digestiv cu până la 20%.

Aceste studii deosebit de pesimiste și alarmante (și partizane) vor să te facă să crezi că nu contează cât de puțină carne roșie mănânci, pentru că oricum te afectează negativ.

Ce alimente din carne roșie sunt nocive

În general, reducerea consumului de carne, de orice fel, și consumarea unei diete bazate pe vegetale reduce cu peste 60% riscul apariției diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor cardiovasculare.

Extrema celor care văd carnea roșie ca pe un inamic înfricoșător arată că e bine să eviți carnea roșie, dar în special a celei procesate.

Carnea procesată se regăsește în toate acele sortimente obținute prin fermentare, afumare, sărare, macerare și alte procese care dau gust, culoare și conservă produsele din…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.