Avocații soților Ceaușescu, pledoarii mincinoase la proces. Modul josnic în care s-au purtat. „Puteam muri fără mascarada asta!”

0

Avocații soților Ceaușescu, care ar fi trebuit să-i apere în fața așa-zisului tribunal care urma să-i condamne la moarte pe dictatori, au fost evident împotriva lor. Întregul proces a fost o mascaradă, așa cum chiar Nicolae Ceaușescu l-a numit, una de care nu era nevoie, pentru că oricum ar fi murit. Foștii dictatori au fost tratați în cel mai josnic mod cu putință și li s-au pus în cârcă mai multe acuzații decât ar fi trebuit.

Avocații soților Ceaușescu au acționat mai mult ca niște călăi, decât ca apărători

Azi, cu toții știm că procesul pentru condamnarea soților Ceaușescu a fost doar de fațadă. Decizia de a-i executa a fost luată cu mult înainte de a începe lovitura de stat care a fost apoi transformată voalat în revoluție. Oamenii care au apărut în fața populației agitate în decembrie 1989 ca salvatori și aliați ai poporului au fost și cei care au știut de mult timp cum avea să se desfășoare operațiunea. Cei care n-au știut, dar aveau un rol important, au fost informați pe parcurs.

Atunci când soții Ceaușescu au ajuns în fața „instanței”, toți acuzatorii, inclusiv avocații apărării, știau deznodământul. Pedeapsa capitală din Codul penal comunist a fost întors împotriva cuplului dicatorial și au primit chiar ei această sentință, în baza unor acuzații care la acea vreme erau greu de combătut.

Nu se știe nici până azi cine a dat ordinul, dar era clar. Ceaușeștii trebuiau lichidați la Târgoviște cât mai repede, nu mai era timp de pierdut. Mulțimea furioasă trebuia „hrănită” cu sângele dictatorilor. Totul trebuia filmat, ca oamenii să vadă că s-a făcut dreptate.

Avocații Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu au avut o atitudine mai degrabă de călăi, decât de apărători și i-au batjocorit pe „clienții” lor. Totul a fost încropit pe moment. Ceaușeștii n-au avut nicio idee ce se petrecea, iar pe unii dintre cei prezenți la proces,…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.