Amber Heard îl descrie pe Johnny Depp ca fiind un monstru, mai ales când consumă alcool

0

Amber Heard, care a fost căsătorită cu Johnny Depp doar un an înainte să depună actele pentru divorț în luna mai 2016, detaliază violența domestică la care a fost supusă, explicând că Depp a lovit-o în mod repetat, i-a rupt părul și aproape a sufocat-o. Actrița a oferit aceste informații în cadrul procesului de defăimare pe care fostul ei soț l-a intentat împotriva ei, după ce a aflat că Amber a vorbit cu Washington Post despre abuz.

Actrița în vârstă de 32 de ani a enumerat o mulțime de incidente prin care a trecut în relația cu Depp, în documentele obținute de The Post. Amber a povestit momentele de abuz încă de la începutul relației, în 2012: „După un an de relație am început să observ că Johnny era dependent de droguri și alcool. Uneori, când Johnny consuma simultan atât narcotice ilegale cât și prescripții medicale, a trebuit să caut ajutor medical. De câte ori folosea, îmi era teamă pentru amândoi. Devenea o persoană complet diferită, deseori violentă și delirantă. Am numit acea versiune a lui Johnny, „Monstrul”. Deseori, după ce acele stări treceau, nu-și amintea că a fost violent. Pentru că l-am iubit pe Johnny, am crezut în multele lui promisiuni că se va face bine. M-am înșelat.”

Într-o dimineață, când cei doi au urcat în avion pentru a zbura către LA, în mai 2014, Heard a susținut că Depp era deja beat. „În timpul zborului, Johnny le-a ordonat însoțitorilor de zbor să-i aducă o mască de oxigen, continuând în acest timp să bea alcool. Oamenii lui Johnny mi-au spus că era supărat pentru că am filmat o scenă romantică alături de James Franco cu o zi înainte. În scurt timp, Johnny a început să arunce cu obiecte în mine. În loc să reacționez la comportamentul lui, am schimbat pur și simplu locul. Asta nu l-a oprit. A împins un scaun…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.