Alexandru Mitriță i-a uimit pe americani cu tatuajele de pe corp

0

„MLS este un campionat foarte puternic, altfel n-aş fi venit aici”, a declarat fotbalistul român Alexandru Mitriţă, citat de site-ul noii sale echipe, New York City FC, care l-a transferat de la Universitatea Craiova.

„Sunt foarte bucuros să fiu parte a acestei echipe şi sunt nerăbdător să încep. Este o mare bucurie pentru mine şi voi da totul ca să joc la un nivel înalt. (…) Ştiu că acesta e un grup bun şi vin la un club unde fotbaliştii tineri pot să se dezvolte şi să crească. Echipa are un antrenor foarte bun, care are experienţa multor cluburi mari din Europa”, a afirmat mijlocaşul, care a semnat un contract pe mai mulţi ani.

„Nu vreau să spun prea multe acum despre obiective, prefer să văd cum merg lucrurile. Vreau s-o iau pas cu pas şi să dau totul în fiecare meci şi vom vedea ce putem reuşi împreună”, a spus Mitriţă, care a ajuns la Abu Dhabi, unde echipa americană pregăteşte noul sezon.

Directorul sportiv al clubului, Claudio Reyna, a comentat venirea lui Mitriţă: „Alexandru este un jucător de atac foarte talentat, care poate marca şi crea şanse de gol. La aproape 24 de ani, este parte a unei generaţii foarte interesante de tineri jucători români. Vine la New York într-un moment al carierei sale când este foarte motivat să facă următorul pas, după ce a debutat de curând în naţionala României. Are o dorinţă înnăscută de victorie şi este concentrat să devină un jucător important pentru echipa noastră, care-şi propune să câştige Supporters Shield şi MLS Cup”.
„La fosta sa echipă a fost un jucător important şi foarte iubit de nişte suporteri extraordinari şi fideli. Fanii noştri vor vedea imediat ce personalitate are pe teren şi le va plăcea cu adevărat să-l urmărească jucând pentru NYCFC”, a spus Reyna.

Antrenorul Domenec Torrent a spus că Mitriţă „este un fotbalist de atac dinamic şi polivalent…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.