Actrița care o interpretează pe Prințesa Diana în serialul „The Crown” arată exact ca ea

0

Prințesa Diana va apărea în cel de-al patrulea sezon din „The Crown”, iar cea care o va interpreta este actrița Emma Corrin: „Sunt foarte entuziasmată și onorată să fac parte din cel de-al patrulea sezon al „The Crown”. Am urmărit povestea încă de la primul episod iar acum, când mă gândesc că mă voi alătura celorlalți actori incredibil de talentați mi se pare aproape ireal. Prințesa Diana a fost un icon, iar impactul pe care l-a avut asupra lumii rămâne profund, o adevărată inspirație. Având șansă să explorez cine a fost prin scenariul lui Peter Morgan este cea mai excepțională oportunitate și mă voi strădui să îi fac dreptate„, a spus actrița Emma Corrin în legătură cu noul ei rol.

„Emma este un talent incredibil care ne-a captivat imediat, atunci când s-a prezentat la preselecții pentru rolul Dianei Spencer. Pe lângă frumusețea și inocența unei tinere Diana, are, de asemenea, complexitatea de a portretiza o femeie excepțională care a evoluat de la o adolescentă anonimă la cea mai influentă femeie din generația ei„, le-a explicat Peter Morgan, creatorul serialului, celor de la The Hollywood Reporter.

Mai mult decât atât, Netflix a anunțat că Emerald Fennell va juca în rolul Camillei, Ducesa de Cornwall. „Sunt foarte bucuroasă și totuși înspăimântată să mă alătur echipei incredibil de talentate din „The Crown”. O iubesc pe Camilla și sunt recunoscătoare că anii din adolescență m-au pregătit pentru a interpreta un astfel de rol„, a declarat Emerald.

Filmările celui de-al treilea sezon al serialului au început în luna iulie 2018, anunțând în lunile ce au urmat actori importanți care vor înlocui personajele din sezoanele precedente. Olivia Colman și Tobias Mezies vor interpreta rolul Reginei Elisabeta a II-a, respectiv rolul Prințului…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.