Aceste interviuri cu actorii din Game of Thrones te vor emoționa cu siguranță

0

Dacă detaliile despre acțiunea din acest sezon sunt încă secrete, avem acum ocazia să vedem câteva videouri inedite date publicității de HBO cu titlul de „The Cast Remembers”. Interviurile video îi prezintă pe actorii care interpretează rolurile principale vorbind despre viitorul personajelor lor și modul în care rolurile acestea le-au influențat viața.

Printre actorii care au vorbit despre experiențele lor se află bineînțeles și Emilia Clarke, care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen.

„Am început acest job când aveam 22 de ani. Și nu mai am 22 de ani”, spune Clarke râzând. „Călătoria în care am fost cu Daenerys m-a format ca actor și, din cauza provocărilor prin care trece, m-a forțat să mă regăsesc. Așadar, oricând i se întâmplă ceva bun sau rău, mă implic. Daenerys este un tablou al întregii mele vieți de adult. În fiecare scenă majoră a lui Daenerys este o scenă majoră din viața mea”. Pe lângă declarații, clipul arată și imagini surprinse în prima zi de filmare a lui Clarke („Am căzut naibii de pe un cal!”), dar și de la ceea ce pare a fi o petrecere surpriză organizată de ziua ei, cu un tort imens și colegii ei cântându-i „La Mulți Ani”.

În clipul actriței Sophie Turner, aceasta vorbește despre timpul petrecut în pielea personajului Sansa Stark. „Am crescut cu acești oameni, m-am schimbat atât de mult ca om”, spune ea despre colegii din distribuție. Se pare că prima zi petrecută pe platourile de filmare a fost intimidantă pentru Turner, ea trebuind să filmeze alături de actori consacrați precum Sean Bean, Mark Addy și Lena Headey. „Îmi amintesc că eram copleșită și îngrozită”, spune Turner.

În celelalte interviuri apar Kit Harington (Jon Snow) – care vorbește despre cum a fost să lucreze alături de Rose Leslie, cea care…

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.