a fost părăsită de iubit. Alex Bodi s-a întors la fosta soție

0

După separarea de Victor Slav, tatăl fiicei ei, Bianca Drăgușanu nu a stat pe loc și a încercat să-și refacă viața alături de altcineva. După o scurtă relație cu Tristan Tate, Bianca Drăgușanu a început o poveste de iubire cu Alex Bodi, cel care a tot răsfățat-o cu cadouri și excursii scumpe. Cei doi au plecat la munte, la Poiana Brașov, zilele acestea, însă în loc să se bucure de relația lor, au ajuns la despărțire, potrivit wowbiz.ro.

Bianca Drăgușțanu și Alex Bodi s-ar fi certat în public. Cei doi au avut o discuție în contradictoriu chiar în restaurantul unde se aflau. Discuția nu a fost deloc pe placul Biancăi Drăgușanu, care s-a ridicat de la masă și a plecat. Ulterior a decis și să plece din stațiune, fără să se mai uite înapoi, semn că situația dintre ea și Alex Bodi a degenerat.

„Bia s-a despărţit de Bodi în urmă cu puţin timp. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva, în ciuda faptului că ei au mai avut certuri puternice de-a lungul timpului! Pe de altă parte, din câte îi ştim noi, nu este exclusă nici o împăcare pe ultima sută de metri înainte de Revelion. Orice este posibil în cuplu acesta, dar, cel puţin deocamdată, putem spune că sunt separaţi”, au dezvăluit apropiaţii cuplului pentru sursa mai sus-menționată.

Aceeași sursă susține că după plecarea Biancăi Drăgușanu din stațiune, Alex Bodi s-a afișat în compania altei femei. Este vorba de nimeni alta decât Iulia, fosta soție a lui Alex Bodi, femeia care i-a dăruit o fiică.

Alex Bodi a postat fotografia cu fosta parteneră pe Instagram, însoțită de un mesaj foarte clar: „Iubirea adevărată nu moare niciodată”.

Bianca Drăgușanu a apărut pentru prima oară la TV în urmă cu ani, la emisiunea Din Dragoste, pe care o prezenta Mircea Radu. A devenit cunoscută în lumea mondenă după ce s-a aflat de relația sa cu designerul Cătălin Botezatu….

 

Citeste continuarea pe: AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.